Te înteb acum

Elysse 3Pe marginea unei alei, două suflete oarecare se întâlnesc și fără să se caute de trecut se sărută în cea mai infernală întrupare. E doar o atingere de buze însă dincolo de ea e ferecat trecutul care izbucnește în cea mai simplă matematică posibilă a cărui rezultat va fi întotdeauna greșit. Lumina de la felinare, orbirile din farurile mașinilor care treceau pe drum, umbrele care se perindau goale de viață în jur sunt deformate de o atingere care nu se găsește de cumpărat. E doar o simplă tăcere a infernului redus la muțenie de curajul de a te fi gol. E ca și cum pentru o secundă, în câțiva pași două ființe, altfel încastrate în neînsemnatul cotidian, s-au dezbrăcat de orice pentru a se săruta. Atunci s-a vestit tragica moartea unei stupide vieți care nu va mai putea fi niciodată resuscitată, acea viață a prejudecăților, a compromisurilor, a rănilor ținute deschise, a minții abandnate în rutină.  Nu e nici un miracol, nu e instinctiv, nu merită întrebări stupide despre ce am simțit sau ce simt, e doar un gest atât de natural născut dintr-o naturalețe chimică. Însă lucirea din ochi se stinge în fașa ficii și gestul scăpat de sub control sau lipsa totală a controlului adâncește frica până în măduva oaselor pentru a îneca orice senzație în apele negre ale pătratelor fără scăpare.

Se deschide un război, care fierbe carnea îndesată de nesimțire, care aprinde sângele oprit de lipsa de bătăi de inimă, care tremură bărbii de nervii nehotărârii, care simplifică și complică totul de la un minut la altul. Aș vrea să cred că voi câștiga acest război și voi lăsa cutia aia din tablă, umplută cu petale uscate de flori , deschisă, însă am ajuns și eu să mă tem de indecizia mea. Mai mâine am aflat că războiul este doar o iluzie și indecizia mea doar o himeră a unei singurătăți banale.

Cutia aia magică e doar  un suflet care nu a crezut vreodată că merită ce a primit, pentru că a primit cât pentru o mie, rele, bune, iubire, ură, căldură, răni, cer senin și ploi avântate în furtuni, infernal și chibzuit, pământ, apă , foc și aer. Acum în cutia aia sunt doat câteva petale uscate, uitate de un buchet de lalele care se vor pierde în suflarea unui elizeu de primăvară dacă voi lăsa să se deschidă capacul. Se pierde totul în viață pentru a se câștiga totul, se uită toate pentru a putea să se revină la prezent, se visează pentru a putea să te trezești în dimineața viitorului.

Te întreb acum, să deschid capacul cutiei, să las petalele să fie duse de vânt?

Te întreb acum, îmi pui sufletul la loc?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s